Omul, ca entitate, este un consumator notoriu. Printre alte mii de produse, pe care le cunoaştem cu toţii şi ar fi absurd să încep enumerarea, în meniul zilnic al fiinţei cu rang de superioritate se regăseşte şi informaţia, care, pusă una peste alta, tot un produs este. Conştienţi sau nu, cu voie ori fără de voie, am devenit dependenţi de tot ceea ce înseamnă informare, fără să mai importe sursa ori calea pe care o dobândim. Televizorul, radioul, ziarul, internetul, eticheta de pe cutia cu macaroane sau şueta cu vecinii de pe stradă, toate sunt admise, toate sunt asimilate până la nivelul celui mai singular neuron al creierului, ce pare într-o continuă dilatare, direct proporţional cu foamea exacerbată şi permanentă de informare.
Am fost şi continuu să fiu adeptul conceptului că un om informat este un om puternic. Pe de altă parte, nu pot nega nici antiteza ideii filozofice: „Cu cât ştii mai mult, cu atât înţelegi mai puţin”, chintesenţă rezultată din incapacitatea individului de a selecta calitatea din cantitatea informaţiei. Dilema este evidentă! Cum poţi dobândi putere, din moment ce eşti condamnat din start să pricepi tot mai puţin? Da, sunt de acord că orice răspuns generează o nouă întrebare, apoi alta şi alta, însă mă risc să afirm că până a cuceri piscul utopicului adevăr absolut tot acest lanţ, legat za după za, nu poate să însemne decât acumulare, proces din care, pe fond, rezultă acea putere de care pomeneam mai devreme. Sigur, din ecuaţie nu trebuie exclus discernământul, parametru ce poate face posibilă filtrarea informaţiei, fie ea brută sau, uneori, deja deparazitată de „gulgute” şi alte atribute subversive, numai că…
Ee, iată cum am ajuns la miezul problemei! Spuneam că informaţia este omniprezentă şi că cele două simţuri predilect receptoare în contextul de faţă, văzul şi auzul, sunt subjugate intrinsec ei. Eterul este supraaglomerat de unde radio şi TV, tipografiile fac conversia în rânduri scrise a tone de hârtie şi cerneală, iar creierul nostru absoarbe, precum buretele apa, tot ce-i este oferit. Tot! Cât de veridic este, per ansamblu, acest volum informaţional? Discutabil! Depinde de sursă, cât de credibilă ar fi, dar nici în acest caz nu merită credit integral. Ca o comparaţie, investiţia de încredere în mass-media – oriunde în lumea asta, nu numai la noi – poate fi asociată ruletei ruseşti, cu amendamentul că în butoiaşul revolverului nu se află un singur glonţ. O informaţie trunchiată sau în care s-a intervenit cu paranteze şi intonaţii subliminale va avea efectul diametral opus, iar din acest moment punem punctul pe „i”, definind astfel MANIPULAREA.
De ce insist de-o vreme-ncoace pe acest subiect, al manipulării? Simplu! Este factorul la-ndemâna oricărui formator de opinii, iar dacă înmulţim cu procentul de notorietate al celui ce lansează o ştire diversionistă, rezultatul este dezastruos în rândul receptorilor. Este calea cea mai perversă şi eficientă de a schimba datele problemei într-un raport vulnerabil dintre cei puternici şi cei slabi! Scenariul merge însă şi mai departe, pentru că – să fie bine înţeles! – prima categorie trebuie să reprezinte în acest context unitatea minimală, fiind cea nemanevrabilă, dar care, în mod ciudat, este redusă la tăcere cu o uimitoare uşurinţă. Cei pentru care piaţa media nu mai prezintă nici o importanţă se retrag într-o cochilie a propriului univers, renunţând astfel la orice conectivitate cu exteriorul. Odată acceptate plictisul şi lehamitea, aceştia sunt scoşi definitiv din joc!
În România, două trusturi de presă sunt irefutabil angajate şi calificate în dezinformare: Realitatea TV şi Antenele lui Voiculescu. Nu mai este nici un secret că duşmanul lor comun este adevărul, numai că ofensiva acestor posturi s-a mutat pe un alt palier: isterizarea populaţiei, iar pentru scopul final nici nu bănuiţi de ce arsenal dispun, cu atât mai mult cu cât „dulăii” sunt asmuţiţi prin înfometarea rezultată din reducerea salariilor. Acum să te ţii!
Cristian Lodroman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.