Istoria lumii a demonstrat că somnul unei naţiuni naşte monştri. Cu alte cuvinte, între hotarele unde poporul doarme ca o valiză în gară, cu vigilenţa în sandale şi cu atenţia dusă în fundul capului, monstrul, adică tiranul, se instalează confortabil în jilţul de conducător, de unde taie şi spânzură după cum vrea rânza lui, fiind suveran peste tot şi peste toate, fără să-l deranjeze careva.
Pe de altă parte, o naţiune ţinută prea mult în stare de veghe, fără odihnă şi îndopată până la refulare cu cofeină sau zgâlţâită ori de câte ori aţipeşte va intra, mai devreme sau mai târziu, în colaps, cu creierii făcuţi ferfeniţă şi cu mintea nu în ceaţă, ci într-o pâclă densă şi sufocantă, de unde nici mama farurilor cu halogen nu o mai scot la liman, darămite să mai vadă luminiţa de la capătul tunelului. Unui popor ţinut la infinit cu ochii bulbucaţi, precum cepele, nu numai că nu-i va mai arde de vigilenţă, dar, tânjind după o clipă în care să pună şi el geană pe geană, va da din mână a lehamite, renunţând la orice discernământ sau punct de vedere personal. Oboseala îl transformă în victimă sigură! Nici un reflex, nici o opoziţie, abandon total!
Odată intrat în transa catalitică, un astfel de popor va accepta inconştient toţi monştrii din lumile paralele sau perpendiculare, ce le vor fi inoculaţi ca la hipnoză: „Abracadabra-dabra, îl votezi pe X!” Bine, bine, dar cine-i vrăjitorul cu bagheţica magică? Mass-media! De fapt, nu breasla presei, ci patronii trusturilor, adică mogulii, după cum li se spune mai nou. Mass-media este doar un instrument, un accesoriu, ca şi globul acela de cristal peste care îşi răşchiră deştele mogulul înţolit cu pelerina de care sunt ataşate pleiada de stele şi vedete, care mai de care mai zornăitoare. Steluţele astea nu fac altceva decât să piseze în mojar subiecte, să le amestece de la stânga la dreapta, apoi invers, până când totul devine praf şi pulbere, tocmai bun ca mogulul să-l sufle cu gura-i puturoasă în ochii injectaţi de nesomn ai naţiunii inconştiente.
Să nu credeţi că doar la atât se reduce magia manipulării, o, nu! Din coiful lor ţuguiat ca al lui Oblio vor scoate iepuraşi, porumbei, buchete de trandafiri şi alte ficţiuni, pe care cei orbiţi cu prafurile amintite mai sus le vor percepe mental, ca şi cum ar fi Feţi-Frumoşi ori alţi luptători cu maleficii balauri din coşmarurile somnului din care s-au născut. Numai că mogulii nu vor scoate din jobenul lor orice iepuraş, chiar dacă toţi sunt albi ca neaua la prima vedere, aia înceţoşată, desigur, ci doar pe cei sperioşi şi cu fuga iute ca săgeata, care, ţuşti!, la prima pălmuţă peste funduleţ se vor face nevăzuţi din calea plină de interese, că nu degeaba o fi bolborosit mogulul formule decriptate de prin dosare, fiţuici şi note informative. Magia pare albă doar din cauza voalului pus peste văzul poporului, căci, pe fond, cum poate rezulta din fiere şi venin, din blesteme şi orăcăieli, din chiţăit de şoareci şi orăcăit de broaşte râioase ceva curat ca lacrima sau un vis frumos? Aiurea, tot un coşmar va fi!
Revenind cu picioarele pe pământ, chiar este cazul să tragem un pui de somn! Să-i lăsăm pe moguli cu vrăjelile lor în tenebrele ocultismului promovat de mass-media, care, până la alegerile prezidenţiale din noiembrie, va lătra la lună plină după tot felul de vârcolaci şi alte himere, răscolind totodată în toţi rahaţii după viermuşi şi subiecte rău mirositoare. Vedeţi-vă în tihnă de viaţă, odihniţi-vă mintea şi sufletul, refuzaţi hipnoza manipulatoare, iar când va fi să sune ceasul, votaţi după cum vă dictează propria conştiinţă!
Dacă n-aveţi de unde alege, daţi cu banul!
Cristian Lodroman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.