Codurile Justiţiei

   Revine în actualitate Justiţia! Bine!, dar când n-a fost ea, sărăcuţa, pe prima pagină a ziarelor, cu toate bâlbele şi fandoselile sale himerice? Cu sula europeană în coasta executivului de la Bucureşti, sunt pregătite noi modificări, cărora, mai nou, li se vor spune…coduri. Că vor fi civile sau penale, nu prea importă pentru cetăţean. El, omul de rând, n-a înţeles din toată fierberea asta decât că este bătaia peştelui în prag de alegeri şi că este momit cu noi intenţii cu iz politic pentru a-i susţine, pe aleşi, cu votul său în scaunul de demnitari.

   Ca orice proiect de lege nouă sau modificarea uneia vechi se croşetează pe genunchi, între pereţii unui cabinet. Pe şestache, fără transparenţă, ci doar cu frânturi ce răzbat către opinia publică, membrii comisiilor însărcinate buchisesc articole, pun virgule, scot paragrafe, adaugă alineate, iar într-un final cotcodăcesc emfatic oul poleit pe care l-au scremut luni de zile. Că produsul din coteţul guvernamental nu corespunde cu realităţile străzii, este ca şi cum am citi „Punguţa cu doi bani”, dar am povesti „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”. Nu mai departe, în timp ce aleşii noştri năduşeau cu munca la aceste coduri, a fost făcut public un sondaj de opinie, care a relevat din start faptul că cei ce toacă inutil banii contribuabililor muncesc degeaba şi că ceea ce urmează a fi lege nu corespunde cu aşteptările românului, referitor la siguranţa sa.

   Să luăm un prim exemplu: violul. Deşi în România nu sunt raportate mai multe cazuri decât media altor ţări, aproape uimitor, respondenţii chestionarelor şi-au exprimat în proporţie de peste 97 % dorinţa ca pedeapsa pentru cei ce se dedau la astfel de practici să fie…castrarea! Ee, dar cum s-au mai auzit şi cazuri de violatoare, chiar că nu-mi imaginez ce ar putea fi tăiat de acolo! Fără câteva procentuţe, românii şi-au manifestat toleranţa zero. Ar fi o rezolvare? Eu spun că da, deşi nu sunt adeptul deciziilor extreme! Măsura ar fi susţinută prin faptul că o pedeapsă de 5 – 10 ani cu privare de libertate nu va reţine cu nimic o astfel de bestie ca, după eliberare, să-şi găsească alte victime, ba, chiar să recupereze abstinenţa forţată. Ehe!, însă, fără bijuterii la ciucurel, ia să vedeţi cum i se vor adapta hormonii altui registru melodic!

   Un alt punct de vedere ce nu concordă cu cel al legislativului se referă la criminali. Abominabilă faptă şi poate că tocmai de aceea nu a surprins pe nimeni că peste jumătate dintre români şi-au manifestat părerea că pedeapsa capitală ar fi oportună. Departe de mine gândul de a subscrie la aşa ceva şi am convingerea că nici cei ce au răspuns cu „da” n-au făcut-o din adâncul sufletului, numai că o condamnare pe viaţă a celor ce sting o altă viaţă ar fi o variantă cu mult mai apropiată intenţiei majoritare. În opinia oricărui om ce-şi vede liniştit de treburile sale, clemenţa acordată unui asasin, terorist sau dezaxat presupune riscul ca odată revenit în societate să îndolieze alte familii, să producă alte tragedii.

   În mod ciudat, chestionarul la care fac referire a evidenţiat alte două infracţiuni, tâlhăria şi corupţia, dar faţă de care românul nu s-a mai arătat atât de intransigent. Sincer m-a surprins că hoţia la drumul mare nu reprezintă un capăt al sforii, dar nici nu aş vrea să cred că îngăduinţa respondenţilor îşi are rădăcinile în conceptul „ce-i al meu este şi al tău”, căci una este pomana şi alta este jaful. În schimb, chestia cu corupţia n-a mai avut efect de şoc asupra mea. Şpaga, mita, bacşişul, micile sau marile atenţii ori serviciile schimb la schimb sunt atât de profund înfipte în societatea noastră, încât au devenit parte integrantă a naţiei. Din acest punct de vedere, cu toţii merităm condamnarea! De fapt, metaforic vorbind, suntem deja, doar că o ispăşim la domiciliu!

Cristian Lodroman

 Publicat în "Aşii Români" pe 21 mai 2009