Foarfecele forfetării

   Impozitul forfetar a părăsit biroul guvernamental, a trecut pe la toate forurile decizionale, a văzut lumina tiparului în Monitorul Oficial şi, odată cu Ziua Internaţională a Muncii, adică de 1 mai, a devenit operabil, cu titlu de Ordonanţă de Urgenţă. De la această dată, Codul Fiscal dispune de un nou instrument pentru a scoate banii din pământ, din piatră seacă şi de prin alte sedimente geologice pe care unele firme româneşti le confundau cu ciorapii sau cu saltelele păstrătoare de averi dubioase.

   Motivele ce au stat la baza noii legi sunt deja cunoscute, dar dacă mai este cineva căruia i-au intrat pe o ureche şi au ieşit pe cealaltă, voi rezuma la câteva cuvinte ideea principală. În opisul Registrului Comerţului au fost înregistrate sute de mii de firme şi firmuleţe, dar numai o mică parte, estimată la câteva sute, aveau o contribuţie consistentă la Produsul Intern Brut al ţării. Celelalte, multe, dar majoritare, îşi justificau existenţa în trei categorii:

1.     Au fost înfiinţate de amorul artei, doar pentru a fi în pas cu moda de a fi patron, dar cifra de afaceri raportată era un „zero” perfect caligrafic.

2.     Au fost înfiinţate cu bune intenţii şi cu speranţa unui succes, cât de mic, dar care, până la urmă, au ajuns să-şi târâie activitatea de pe azi, pe mâine.

3.     Au fost înfiinţate, aveau activitate, dar nu raportau niciodată profit, ci doar pierderi, în mod constant, deşi, paradoxal, în spatele gardului opulenţa contrasta flagrant cu actele contabile.

   Neîndoios, elaborarea termenilor noii impozitări a pornit exact de la situaţia ultimă, dat fiind faptul că sfida orice logică în materie de afaceri. Orice om cu mintea-ntreagă îşi pune întrebarea: „Cât de tâmpit trebuie să fii, ca să menţii ani de zile o afacere din care să pierzi în continuu, fără să ai o altă sursă, complementară, de profit?” Situaţia nu poate fi explicată decât fie prin spălarea de bani, fie prin evaziune fiscală! În consecinţă, impozitarea forfetară se doreşte a fi foarfecele cu care Statul intenţionează să decupeze ilegalitatea din cadrul afacerilor, scoţând la lumină banii negri din economia subterană.

  Ei, da!, numai că cele două lame ale foarfecii nu sunt dirijate perfect pe liniile şablonului, ci mai dau pe de lături, ciumpăvind din teritoriile celor care, deşi oneşti în actele declarative, chiar sunt în imposibilitatea de a pune pe tava PIB-ului naţional biruri ce, pentru ei, pot echivala cu dobânda unei maşini de spălat. Au continuat să păstreze firma doar pentru că formalităţile de a o închide definitiv sunt nu numai complicate şi de lungă durată, dar şi costisitoare, motiv pentru care au preferat să le treacă pe linie moartă, adică fără activitate: zero încasări, zero cheltuieli, zero profit. Odată intrată în funcţiune impozitarea forfetară, aceştia din urmă s-au bulucit pe la ghişeele Registrului Comerţului ca să-şi suspende sau lichideze afacerile, demers pentru care au băgat adânc mâna în buzunare. Unde se duc aceşti bani încasaţi? Păi, nu vă este clar că tot la Stat? Deci, dacă nu merge, tot pică ceva la buget!

   Efectele noii impozitări nu se opresc însă aici. Victime se pot considera şi cei ce, cu chiu cu vai, îşi ţineau firmele active, fără pierderi, dar cu profituri mici sau rezonabile. După cum se prezintă grila de impozitare, a fost impus şi un barem, prin care a fost eliminată limita subzistenţei şi, în atare condiţii, ori îţi treci firma în rândul celor răposate, ori faci „poc!” din degete şi o rentabilizezi peste noapte. De fapt, toată povestea asta îmi pare cusută cu aţă albă şi tare mi-e teamă că este paravanul altei manevre politice! Ceva, un „filing abscons”, mă face să cred că Statul doreşte să lichideze odată cu mafia economică şi pe micii întreprinzători, dar pentru a nu încălca regulile economiei de piaţă (şi aşa, vai de mama ei!) şi să nu-şi pună comisiile europene în cap, ca la taxa de mediu, a scornit o strategie prin care măgăreaţa desfiinţărilor să pice tocmai în cârca ex-patronilor. Pe scurt: „Nu v-am omorât eu, ci aţi murit prin sinucidere!”

   Graba cu care a fost elaborată şi aplicată „forfetara” îşi autodenunţă lacunele de discernământ, lovind în toţi cei care s-au încumetat să spere în vremuri mai bune după depăşirea crizei. În plus, va fi încă o lege lipsită de vigoare, pentru că, şi de această dată, ţinta va fi efectul, nu şi cauza evaziunii fiscale, cauză ce se regăseşte în deficienţele crase ale corpurilor de supraveghere şi control în mediul de afaceri.

   Printre „isteţii” cu business-uri, circulă o vorbă: „Nu eu fur Statul, ci el îmi cere să o fac!” Aşadar, hârşşş!…foarfecele!

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români" pe 5 mai 2009