Cenzura patronată!

   Sondajele de opinie şi statisticile au devenit precum rebusul sau sudoku, căpătând în mass-media frecvenţa zilnică. Cândva, în apropierea Gării de Nord din Bucureşti, putea fi citită o imensă reclamă: „Nici o masă fără peşte!”. Similitudinea este evidentă, atâta doar că vom schimba vietatea bogată-n fosfor cu clasamentele amintite, iar acţiunea hrănitului cu cea a cititului.

   O ultimă statistică internaţională dată publicităţii de către Freedom House se referă la libertatea presei, ierarhie în care media românească s-ar clasa undeva, cam pe poziţia 92 în lume, din 195 de ţări. Nu este tocmai rău, dar este „ceva” ce lasă loc interpretărilor şi suspiciunilor, pentru că, vrând, nevrând, acolo unde libertatea, în cazul de faţă a presei, nu este desăvârşită, înseamnă că parazitul cenzurii este activ prin măruntaiele informaţiei. Pornind de la acest principiu, poziţionarea de mai sus nu mai pare chiar convenabilă, cu atât mai mult cu cât suntem pe ultimul loc în raport cu ţările europene, iar sub noi sunt menţionate state pentru care democraţia nici nu apare în dicţionare. În ceea ce ne priveşte, reminiscenţele epocii de dictatură comunistă şi ale aparatului său represiv ne pot duce cu gândul că cenzura din presa românească poartă tot amprenta politică, dar dacă ne vom face ochii roată, cu atenţie şi discernământ, peste rafturile de ziare şi reviste sau prin culisele posturilor de televiziune, nedumerirea privitoare la cenzura presei autohtone ar fi nu numai logică, ci chiar iritantă.

   Cum am putea pune sub semnul întrebării libertatea de expresie în România, din moment ce pe tarabe sunt scoase la vânzare atâtea publicaţii abjecte ori tabloide ce abundă de scandaluri şi minciuni, sau cotidiene prin care opinia publică este manipulată în mod evident? Nici mediul undelor eterice nu se simte mai bine! Pleiada posturilor private de radio şi televiziune au ocupat aproape în totalitate frecvenţele, iar concurenţa şi rating-ul au generat şi menţin  producţii de proastă calitate, dar cu un impact dezastruos asupra consumatorului poluat cu emisiuni, ştiri şi informaţii oripilante.

   Există sau nu cenzură în România? Da, există!, iar primul semnal ce-mi susţine afirmaţia derivă tocmai din reţinerea ziariştilor de a se angaja în dezbateri pe marginea acestui loc 92 în clasament, poziţie identică cu cea de anul trecut.  Cenzura actuală nu are nici în clin şi nici în mânecă cu directivele de Partid şi de Stat anterioare Revoluţiei decembriste.  Directivele sunt trasate de către patronul şi din mâna căruia ziaristul mănâncă o pâine, pe care o plăteşte cu sufletul vândut angajatorului. Gargara de prost gust prin care slujbaşii trusturilor de presă se jură pe mamă şi pe familie că pot scrie ce le trece prin minte ori că pumnul din gură este, de fapt, un măr ionatan nu-i altceva decât o minciună gogonată şi un pupcurism greţos! Când am părăsit presa, am făcut-o tocmai pentru faptul că mi-a fost impusă peniţa din condei, ca să nu mai spun că au fost situaţii în care dintr-un articol deja predat, doar semnătura o mai recunoşteam a doua zi în ziarul ieşit de la rotativă. Nici un jurnalist nu este cu adevărat liber! Cei ce şi-au câştigat cu timpul o oarecare notorietate îşi pot permite câteva ifose de independenţă, câteva negocieri firave, dar nu mai mult. Interesele şi toanele patronului nu ţin cont de celebritatea corifeului, iar paşii ulteriori primului făcut greşit vor fi parcurşi pe traseul birou – uşă în cel mult două secunde.

   În linii mari, iată despre ce „libertate” a presei putem discuta în România, în care ziariştii cu adevărat valoroşi, marcaţi însă şi ei de anumite metehne, îşi pun pecetea semnăturii în paginile unor publicaţii cu tiraj modest, fiind privaţi de susţinerea vreunui trust de presă şi unde banii se întorc cu lopata. Refuzul acestora de a se prostitua redactând la comandă îl plătesc însă cu planul secund pe piaţa media. Un puştan cu gura mare ori o codană plină de ţâţe, dar goală de gramatică, va cunoaşte curând gloria butaforică dacă va intra în graţiile patronului şi dacă-şi va însuşi trup şi suflet „directivele” trasate de către acesta. În caz contrar…altul la rând!

Cristian Lodroman

 

Publicat în "Aşii Români" pe 10 mai 2009