Clemenţă ante-condamnare

   Nu m-am repezit să comentez preconizatele modificări ale Codului Penal, pentru că am dorit să înţeleg mai bine care sunt obiectivele propuse de către guvernanţii noştri. Mă gândeam că reducerea pedepselor cu privare de libertate pentru infractori ar putea fi, în sfârşit!, începutul unei reforme în sistemul juridic românesc. Am fost atent la toate dezbaterile, comentariile şi explicaţiile purtate pe marginea acestei teme, dar m-am ferit să acord un verdict personal în ceea ce priveşte înjumătăţirea anilor de închisoare pentru luarea şi darea de mită, hoţi, pungaşi, tâlhari, violatori etc.

   Mare lucru n-am priceput! Toţi cei care s-au perindat pe la posturile de televiziune au croşetat tot felul de explicaţii, pro sau contra, în termeni strict tehnici, fiindu-mi imposibil să prind firul logic al rezultatelor scontate de către legiuitorii ce au lucrat la eficientizarea noului Cod Penal. S-a marşat pe ideea că o condamnare prevăzută actualmente într-o marjă de 7 – 15 ani de puşcărie pentru o tâlhărie nu rezolvă nici cauza şi nici efectul, căci, spun ei, nu are impact psihologic asupra delincventului. Măi, să fie! Recunosc că m-au prins cu brăcinarii-n vine la faza asta! Să înţeleg că dacă, mai nou, justiţia îl va trimite după gratii doar 3 – 7 ani pe unul care ţi-a dat în cap, acasă sau pe stradă, şi te lasă fără portofel sau alte alea, acel animal cu chip uman îşi va face procese de conştiinţă, urmând să compenseze restul de pedeapsă prin izbăvirea la biserică? Poate ar fi cazul ca şi pe cei ce întind mâna după şpagă să-i „umilim”, oferindu-le mai mult decât cer, în aşa fel încât să simtă jena unei fapte reprobabile de pe urma căreia îţi râd în nas cu averi dobândite ilicit!

   Frapant este faptul că în România, ţară în care infracţionalitatea este în continuă creştere şi unde se luptă împotriva corupţiei cu praştia, pedepsele scad. Este absolut aberantă clemenţa ante-condamnare ce va defini noul Cod Penal şi care, mai degrabă, aduce a măsuri cu aplicativitate asupra cetăţeanului cinstit. Într-adevăr, modificările anunţate vor avea impactul mental printre cei certaţi cu legea, numai că rezultatele vor fi exact inverse ideologiei, fiind, practic, o invitaţie spre fapte antisociale. Vă daţi seama ce „teamă” va mai avea unul care va delapida o casă doldora de bani din momentul în care va şti că justiţia îl va repune în libertate după un an, maximum cinci? Păi dacă apucă să-i depună la bancă până să fie arestat, timpul petrecut în zeghe va fi alocat planurilor de viitor: din dobândă va petrece o vacanţă pe Coasta de Azur, cu o parte îşi va cumpăra o maşină de fiţe, alta o va cheltui pentru o chermeză cu prietenii (aşa, pentru a povesti zeflemitor cum este să tragi un tun de milioane şi apoi să te odihneşti, să te refaci psihic), iar restul îl va investi în scule şi dispozitive mai performante, necesare următoarei spargeri.

   Nici pe departe, nu aceasta este problema actului de justiţie din România! Condamnările reduse, atât cât să le fie schimbate aşternuturile în celule, nu vor avea proiecţia unui recul în rândul interlopilor. Ăştia sunt prea versaţi şi cunosc legea mai bine decât un absolvent de Drept! Sistemul nostru juridic suferă de o altă boală, ce nu va putea fi tratată prin administrare de pilule legislative mici şi multe. Când ai de-a face cu o tumoare, tai neică! Nu-i bun bisturiul? Dă-i cu satârul, fără milă! Dacă nu s-a înţeles metafora, o voi spune mai clar. Litera legii, asta pe care o avem, trebuie aplicată drastic, fără tărăgăneală şi fără negocieri partizane întinse de-a lungul anilor, până la momentul prescrierii.

   Dictonul latin Dura lex, sed lex (Legea e dură, dar aceasta este legea) să fi fost dat uitării?

Cristian Lodroman

 

Publicat în "Aşii Români" la 19 martie 2009