Copiii noştri, rebuturile Europei?

   Cu ceva timp în urmă, parcă săptămâna trecută!, am fost făcuţi iarăşi de rahat într-o statistică europeană, ce a fost întocmită de nu ştiu ce instituţie de prin Marea Britanie dacă nu mă înşel! Nici nu are mare importanţă cine anume s-a ocupat de această ierarhizare, care, de această dată, a luat în colimator, nici mai mult şi nici mai puţin, nivelul de educaţie a copiilor de pe Bătrânul Continent. Odraslele noastre, poftim poveste!, au fost plasate undeva pe la sfârşitul clasamentului, adică pe unde le sunt părinţii, bunicii şi alţi „stră”.

   Care au fost criteriile ce au stat la baza statisticii nu vă pot spune. Nu că aş fi vreun egoist, ci pentru că nu au fost comunicate decât, aşa, superficial, în linii mari. Am reţinut doar că fiii şi fiicele noastre nu corespund standardelor sau, spus mai pe şleau, sunt rataţii Europei! În ce pătrăţele or fi pus dumnealor cruciuliţe de i-au băgat pe ai noştri în cofă, repet, nu-mi este clar, dar chestionarele de studiu ar fi reliefat faptul că vlăstarele din România n-au nici educaţie (aia de şapte ani!), nici cu alfabetizarea nu stau prea bine, nici cu cultura generală, dar nici cu intuiţia sau cu abilităţile practice. Mă mir că există!

   Nu mă pot detaşa de orgoliile unui părinte pentru care copilul înseamnă tot ce are mai de preţ şi care a investit în progenitura sa nu numai sentimente de înaltă vibraţie, dar şi alte „auxiliare” pentru ca societatea să câştige un OM mai bun, mai educat şi mai performant decât mine. Am convingerea că sunt în asentimentul multora dintre voi când voi spune că un copil, doi sau câţi ar da Dumnezeu vin pe lume din dorinţa şi dragostea părinţilor, pentru a defini complet raţiunea vieţii de familie. Din dragoste s-au născut, cu dragoste sunt crescuţi! Că sunt şi excepţii de la regulă, nu contest!, numai că „accidentele” nu pot fi considerate criterii majoritare, iar de-ar fi să aruncăm o privire şi-n curtea vecinilor, le găsim cu duiumul şi prin ogrăzile mai civilizate, aşa că: meci egal.

   Da, sunt de acord că românii nu şi-au răsfăţat copiii cu luxul pe la şcoli cu ştaif, că nu le-au umplut buzunarele cu bani şi că părinţii nu au creditat mofturile şi fiţele, dar nici nu pot fi damnaţi că i-au lăsat să crească precum buruiana! Abia acum se întâmplă aşa ceva, iar apucăturile de lume bună au fost importate din Occident, ca să o spunem pe aia dreaptă! Tradiţia românească l-a învăţat pe copil bunul simţ, respectul şi smerenia, numai că civilizaţia a năvălit peste educaţia neaoşă cu neologisme şi apucături hollywood-iene. În loc de „Sărut mâna, mamă!” şi scaunul cedat prin tramvaie celor mai în vârstă au apărut „Fuck You!” şi „Scoală de aici, hodorogule!”. Drogurile şi nopţile pierdute prin cluburi în care sexul se consumă la autoservire ori violenţa fizică şi verbală le-or fi învăţat copiii noştri din „Amintirile” lui Creangă?

   Cinstiţi să fim, n-avem cine ştie ce Învăţământ, dar cum se face oare că „rataţii” dau clasă pe la olimpiade, că-i învaţă pe „geniile” Europei că 1 + 1 = 2, că sunt laureaţi pe la tot felul de concursuri internaţionale de inventică, ori au trecut de la abacă direct în serverele cele mai protejate ale marilor corporaţii sau că au pus pe masa celor de la NASA programe spaţiale ce i-au uluit până şi pe multilicenţiaţii de la Harvard şi Cambridge? Nu or fi copiii românilor cu mai multe circumvoluţiuni pe creier, dar nici mai loviţi în cap decât alţii nu sunt, să fie clar!

   Aş sugera celor ce s-au strofocat să poziţioneze educaţia din România la coada vacii să-şi vadă mai întâi bârna din propriii ochi, bârnă ce m-a înghiontit de prea multe ori prin concediile petrecute în străinătate. Să le spun că am văzut o familie de britanici ce s-a dat în stambă în timpul cinei servite la un restaurant din Italia, probând prin „educaţie” faptul că cei mici alergau cu chiote printre mese, ca la curse, iar cei mari nu ştiau să folosească furculiţa şi cuţitul? N-are rost!

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români" pe 3 mai 2009