Alba-neagra economică

   Un raport recent a reliefat faptul că băncile existente în România practică cea mai prohibitivă dobândă la credite, fiind, la prima vedere, dublă faţă de media europeană. Cam aşa se prezintă situaţia pe hârtie, pentru că, în realitate, procentele sunt şi mai abitir umflate prin tot felul de subterfugii tehnice, care, într-un final, practic, triplează suma returnată.

   Nu mă pricep la finanţe mai mult decât cetăţeanul obişnuit, dar dacă tot îmi este dat să aud astfel de informaţii, mă bag şi eu în seamă cu o nedumerire: „De ce?” Puţin probabil să primesc un răspuns cu susţinere logică, iar de explicaţiile date în doru’ lelii m-am săturat ca de mere pădureţe! Culmea este că nici măcar nu pot da vina pe guvernanţii noştri sau pe altcineva, care ar avea în mână hăţurile cailor de la căruţa cu care ne hurducăim pe coclaurile economiei de piaţă. Fiind private, băncile impun strategiile dictate de propriii muşchi şi, prin urmare, deţin controlul total asupra capitalului injectat în economie. Totuşi, ca să nu murim proşti, trebuie găsit un răspuns pe undeva!

   Cu riscul de a mă repeta, afirm încă o dată că încăpăţânarea României de a se prăbuşi total economic o face şi mai tentantă din punctul de vedere al experimentelor. Din curiozitatea de a afla până când poate rezista fără investiţii, băncile nu sunt dispuse să facă pasul înapoi, considerând că efectele crizei economice încă n-au atins valorile negative scontate. Nici ele, băncile, dar nici noi, românii, n-am aflat încă misterul supravieţuirii în condiţiile în care toţi indicatorii economici au înregistrat de la începutul anului un recul până la limita colapsului. Că suntem pe perfuzii, o ştie toată lumea, dar de ce nu am intrat în starea comatoasă?, asta-i întrebarea! Până vor afla răspunsul şi până când legislaţia ţării va fi în stare să le dea peste bot, băncile exercită în continuare presiuni asupra pieţei de capital, interferând astfel cu o posibilă relansare economică a României. Prea ne-am luat-o în cap cu tupeul de anul trecut, când ne cocoţaserăm pe podiumul campionilor europeni!

   Este cazul să spunem lucrurilor pe nume! Dacă nu sunt bani, nu vor fi investiţii, iar fără investiţii, nu vor fi locuri de muncă. Fără locuri de muncă, nu vor fi salarii, iar fără salarii nu vor fi consumatori. Acest circuit, simplist, desigur!, poate fi întrerupt la ora actuală pocnind din degete: Stop creditare! Pentru ca strategia să aibă impact maxim, mai trebuie îndeplinită o condiţie, esenţială, dar care presupune alianţa băncilor într-o strategie comună de subminare economică. Clar ca lumina zilei! Menţinând dobânzile la credite pe un palier atât de ridicat, puţini vor fi aventurierii împrumuturilor. Nici pentru producţie, dar nici pentru consum! În schimb, este aşteptată la cotitură Banca Naţională a României, cu speranţa că va pune în funcţiune tiparniţa de bani, măsură ce ar arunca inflaţia în aer. Cu alte cuvinte, băncile nu numai că refuză să se implice în surescitarea ţării, dar aşteaptă, încă răbdătoare, să ne punem singuri laţul de gât.

   Bine, bine, nu sunt bani, dar, totuşi, de prin ce saltele  mai apar pe ici, pe colo? Pentru cei „albi”, clar că s-a ajuns la fundul sacului, numai că Statul, sărăcuţul!, a descoperit filonul de care ştia toată lumea, dar de care doar el n-avea habar: economia subterană! Păi, dacă este subterană, ar fi un pleonasm să spunem că banii ăştia n-au văzut lumina Fiscului şi că au rămas negri tăciune, dar şi murdari precum haznaua. După 20 de ani (nici o legătură cu romanul lui Dumas!), Statul pare dispus să bage mâna după ei. Cum să nu o faci, din moment ce PIB-ul paralel se ridică la ordinul miliardelor de euro? Cică ar fi mai mulţi decât împrumutul programat de la Fondul Monetar Internaţional!

   Surprinde pe cineva? Pe mine, nu!

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români" la 29 aprilie 2009