Păzea, Bruxelles, că vin ai noştri!

 Bătrânul Continent şi-a votat europarlamentarii şi, deopotrivă, românii s-au prezentat la urne să-şi dea votul pentru aleşii ce urmează să ne reprezinte preţ de patru ani în forul marii familii.

   În ceea ce ne priveşte, în România, absenteismul şi dezinteresul au fost în consonanţă  cu partitura europeană, cu precădere în rândul orăşenilor, care au profitat din plin de week-end şi de ziua liberă de Rusalii, aglomerând şoselele spre mare, munte ori proprietăţile din provincie, de unde au revenit abia în cursul zilei de luni, când, deja, erau numărate voturile. Nici dacă situaţia ar fi fost alta nu s-ar fi înghesuit românii să pună ştampile pe buletinele de vot! Euroscepticismul fiind generalizat, conform sondajelor, explicaţia celor 27 şi ceva de procente ale electorilor ce au catadicsit să bată drumul până la secţiile cu perdeluţe şi ştampile este nu numai unică, dar şi logică. Pe fond, cei ce ne vor reprezenta la Bruxelles n-au decât o misiune de figuraţie, fără nici un aport direct pentru România, cu atât mai mult cu cât ei vor fi asimilaţi în grupurile politice ale Europei.

   Totuşi, să punem cireaşa în moţul tortului, căci, cinstiţi să fim, pitorescul nostru nu s-a dezis nici de această dată! Nici candidaţii, per ansamblu, şi cu atât mai puţin electorii n-au înţeles care este schema cu Parlamentul European. Partidele şi-au construit campaniile fie cu scopul manipulării, fie la modul inerţial şi inconştient. A fost un balet pe sârmă cu fandări ineptice către prezidenţialele din toamnă, pe de-o parte, iar pe de altă parte o spălare de rufe murdare în văzul lumii, iar dacă acestea au fost „strategiile” clasei noastre politice, nu puteau avea o altă finalitate decât dezorientarea acută a electoratului rural şi lehamitea celui urban. Prin urmare, ai noştri ca brazii cu mucii pe piept s-au angajat într-o luptă comună, Parlamentul European, dar pe fronturi diferite, în speţă interesul personal, astfel că după închiderea urnelor ei au fost mai preocupaţi de cifre şi procente decât de sarcinile pe care urmează să le îndeplinească odată cu validarea membrilor de partid în funcţiile ce le vor fi atribuite acestora în Europa.

 Rezultatele erau, în mare măsură, previzibile, dar, de ce să n-o spunem pe şleau?, şi nedorite în unele cazuri. Spun cu eleganţă nedorite, pentru că, de fapt, ne-am procopsit cu nişte specimene ce ţin mai degrabă de cascadorii râsului, referindu-mă aici la un descreierat, Corneliu Vadim Tudor, un semianalfabet urmărit penal, Gigi Becali, un extremist în sutană de episcop reformat, László Tőkés, şi o păpuşă Barbie, nu de la Mattel, ci de la Băsescu. Parcă le şi văd prestaţia în şedinţele de lucru din capitala Belgiei! Vadim, cu părul vâlvoi şi cu batista leoarcă de transpiraţia ştearsă de pe frunte şi ceafă, împungându-l pe pastorul Tőkés, un aberant militant al istoriei închipuite, la care se vor adăuga behăielile lui „Jiji”, parfumate cu iz de brânză ovină, ori frazele strânse între dinţi de către EBA, alias Elena Băsescu. Şi când mă gândesc că printre ăştia patru îşi putea găsi locul şi primarul „care este”, adică Marian Vanghelie, am fi avut o varză de toată pomina, varză de Bruxelles! Doamne, ce circ va fi să fie!

   Pentru ca tacâmul să fie complet, circoteca a continuat – ba, a luat amploare! – după ce primele rezultate ale votului au început să fie făcute publice. Liderii politici începeau să iasă la rampă cu tot felul de declaraţii, de calcule şi concluzii, dar care nu aveau nimic în comun cu Parlamentul European, ci doar cu lupta măruntă şi de prost gust de pe frontul intern. Pumni şi cărămizi în piept de-o parte şi de alta, cum că unii au câştigat nu ştiu ce, alţii ar fi fost mai breji în altă parte, că s-au furat voturi, ba că sunt contestate tot felul de rahaturi, care, repet, n-au nici un fel de relevanţă pentru Europa.

    Dacă mi-ar mai arde de râs, ceea ce nu este cazul!, aş fi în stare să le compar comportamentul politicienilor noştri cu cel al elevilor preşcolari, însă mă voi abţine, pentru că nu doresc să întinez stângăciile candide ale copiilor asemuindu-le cu imbecilitatea matură şi dovedită a demnitarilor de pe la noi. Ultima probă fiind dată de Mircea Geoană, prostănacul lui Iliescu, care, tam-nisam, şi-a strâns jucăriile şi a plecat din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, fiind ofuscat că nu prea este băgat în seamă de preşedintele Traian Băsescu.

   Ce-o avea una cu alta nici proverbialul Mafalda n-ar putea spune, însă, recunosc, mă trec deja toate apele când mă gândesc la alegerile din noiembrie!

Cristian Lodroman

 Publicat în "Aşii Români" pe 09 Iunie 2009