Palavre, palavre, palavre

   Urmăresc siderat actuala bătălie pentru funcţia supremă în stat. Nu are nici o logică! Este o brambureală totală, un balamuc notoriu! Multă demagogie, propagandă cât cuprinde, minciună la greu, ură din abundenţă. Atât! Nimic concret, nici un program. Nici măcar deşănţatele promisiuni nu şi-au intrat, deocamdată, în rol, decât aşa, cu rol de virgule în cuvântările goale de orice conţinut, dar bine garnisite cu miştoul mitocănesc, de maidan desfundat.

   Sloganul preferat al contracandidaţilor lui Traian Băsescu nu diferă pe fond, ci doar ca nuanţă: „A sosit vremea schimbării!” sau „Ţara are nevoie de un alt fel de preşedinte!” Au trecut 20 de ani, dar n-am observat nici o schimbare, iar când spun asta, nu mă refer  la cei ce s-au perindat pe la Palatul Cotroceni, ci la atmosfera politică din ţară, la mult aşteptatele reforme din învăţământ, justiţie sau sănătate. 20 de ani consumaţi doar în calendare, dar fără nici o mare performanţă a României. Nici între graniţele sale, nici în afară! Am schimbat preşedinţi, guverne, parlamentari şi deputaţi, primari şi administraţii locale, dar, ce folos?, nimic nou sub soare: roata tot rotundă a rămas, focul arde la fel, apa caldă tot în Celsius se măsoară. Nimic revoluţionar! Puşcăriile sunt pline de borfaşi, dar nici un corupt; în spitale te tratezi cu medicamente aduse de acasă, iar cei ce scapă cu zile după o operaţie pe cord deschis dau ortu’ popii de apendicită; învăţământul scoate analfabeţi pe bandă rulantă, dar cu diplome de masterat; autostrăzile au acelaşi ritm de expansiune, anul şi kilometrul; agricultura s-a ofilit de tot; asistenţa socială a rămas la fel de fictivă, deci, despre ce schimbări vorbim, domnilor pretendenţi la îmbuibare?

   Ceea ce trebuia reformat de la bun început nu s-a dorit, nu se vrea şi nici nu se va împlini: schimbarea clasei politice. Avem o armată de parlamentari, deputaţi şi alte gloabe burtoase şi buhăite, care toacă inutil banii cu nemiluita, doar să doarmă cu sforăieli şi bale la gură în fotoliile confortabile ale camerelor şi cărora le plătim din greu indemnizaţii, spaţii locative de serviciu, deplasări nesimţite (ale lor, dar şi ale familiilor) pe tot felul de coaste, mai mult sau mai puţin tropicale, plus altele şi altele, fără ca ţara să aibă vreun beneficiu, vreo fărâmă de progres, de SCHIMBARE. Din moment ce tocmai această cangrenă a naţiei, politicul, nu a fost cauterizată, vorbim vorbe.

Palavre, palavre, palavre! Candidaţii apar pe micul ecran, îşi fac turul de frumuseţe prin ţară, însă creierii nu le generează nici o idee, nici un proiect, nici o strategie convingătoare, ci doar gargară spilcuită şi rostită cu acelaşi limbaj de lemn, standardizat. În schimb, se atacă unul pe altul, contribuind din plin la rating-ul televiziunilor şi la prostirea electoratului, acela cât a mai rămas dispus să se prezinte la urne, dar care, oricum, nu prea are habar pe cine să voteze. De fapt, n-a ştiut niciodată! Percepţiile alegătorilor asupra candidaţilor sunt minimale, fiind reduse, în genere, la consistenţa pungilor primite, la numărul de mici ori sarmale înfulecate şi alte câteva abţibilduri poleite cu manipulare.

În ceea ce priveşte rolul preşedintelui în România, electoratul se află în confuzie totală, ba chiar în neştiinţă de cauză. Bulversaţi de mesaje cum că „X-ulescu n-a făcut nimic tot mandatul!”, cei dispuşi să-şi dea votul îl vor alege pe cel ce zbiară mai tare şi arată cu degetul în stânga şi în dreapta, a culpă. Ceilalţi, care ştiu cum stă treaba în politichie, nu se implică în procesul alegerilor, dar, ulterior, dau mărunt din buze că ne-am procopsit cu cine ştie ce hahaleră. Vina revine în totalitate presei. Ea are la dispoziţie mijloacele de informare la scară naţională, ea ar trebui să-i scoată din ceaţă pe români, ea ar trebui să explice care sunt atribuţiile şi ce rol are Preşedintele. Sunt câteva puncte mari şi late: să reprezinte Statul în relaţiile internaţionale; să fie garantul independenţei naţionale; să-şi exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate; să fie comandantul forţelor armate; să desemneze un prim-ministru; să promulge legile.

Pensii, salarii, drumuri, poduri, spitale şi alte alea vor fi aşteptate în zadar de la preşedintele ţării, însă, şi de această dată, vor fi votate…palavrele!

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români"  pe  5 Noiembrie 2009