LEX în PLEX

   În mai puţin de o săptămână, Justiţia din România şi-a câştigat, atenţie!, în Justiţie drepturile unor plusuri salariale. Fără discuţie, a fost cel mai rapid proces din istoria postdecembristă a ţării, o performanţă demnă de Cartea Recordurilor.

   În condiţiile de criză economică profundă în care se zbate România la momentul actual, Guvernul încearcă cu disperare să găsească soluţii pentru ca puţinii bani rămaşi pe fundul sacului să nu se mai ducă şi aceştia pe apa sâmbetei, ci să salveze ce se mai poate pentru ca ţara să evite colapsul. Una dintre măsurile reformatoare a fost cea de revizuire a politicii salariale în sistemul bugetar, segment în care au fost descoperite paradoxuri uluitoare, concretizate în retribuţii amplificate substanţial prin zeci de sporuri şi bonificaţii, care, într-un final, deveneau bază de calcul pentru pensiile ulterioare. Astfel, au ieşit la iveală salarii care, scriptic, erau plasate undeva la nivelul decenţei, dar care, prin cumulul de sporuri şi alte tertipuri financiare ajungeau la cote ce stârneau, justificabil, invidia angajaţilor din sectorul privat, depăşind cu mult nu numai veniturile acestora din urmă, ci chiar grilele de salarizare din ţările cu vechi state capitaliste, unde, se ştie, raportul este invers.

Totuşi, în România, sunt bugetari printre bugetari. În timp ce exponenţii clasei medii sunt constrânşi să-şi drămuiască cheltuielile pentru a supravieţui, alţii ridică pretenţii lipsite de orice bun simţ, refuzând categoric solidarizarea cu societatea în aceste vremuri de restrişte. Printre ei se regăsesc şi cei din sistemul Justiţiei, în tot ansamblul său, pornind de la grefieri şi până la magistraţi şi judecători, adică profesiile ce definesc (sau, cel puţin, aşa ar trebui!) Templul Adevărului: Tribunalul. Ofuscarea celor cu LEX-ul în cuget şi simţiri a fost declanşată în momentul în care ministrul Finanţelor le-a anulat de pe răboj sporul de 50%, cel de stres, cu care Domniile lor îşi umflau şi mai abitir buzunarele robelor. Replica a fost imediată, vehementă şi pragmatică. Pentru că nu aveau de gând să moară cu dreptatea în mână precum nefericiţii ce-şi mănâncă ani buni din viaţă prin te miri ce procese, discipolii zeiţei Themis n-au fost nici surzi, nici orbi, nici muţi şi au înclinat tasul balanţei în favoarea lor – căci, deh, cunosc legea! – într-un proces ce a obţinut verdictul la nici 24 de ore după intentare. Colosal!

   Iată, prin urmare, cum cea mai neperformantă instituţie a Statului, cea care pe parcursul atâtor ani şi a sute de dosare grele cu conţinut de corupţie, crimă economică, delapidări şi evaziuni fiscale, genocid şi mineriade, termopane şi mătuşi, trafic de influenţă, trafic imobiliar, flote şi bărcuţe plus alte multe abateri flagrante de la paragrafe şi alineate a reuşit, în schimb, să finalizeze cu viteza luminii propriul dosar, lovindu-l în plex pe ministrul ce şi-a permis să streseze salariile angajaţilor de la Instanţa Supremă. Pentru ca parodia să fie similară celor din filmele cu Stan şi Bran, demnitarul în cauză are dreptul de a face recurs pentru penalizările ce ar trebui achitate la fiecare chenzină în…Justiţie, adică exact acolo unde a fost găsit vinovat. 

   Este de râsul curcilor! Pe fondul eternei aşteptări a Comisiei Europene ca Justiţia românească să fie reformată, funcţională şi eficientă, această instituţie n-a făcut altceva decât să se discrediteze complet, să-şi bată realmente joc de miile de cetăţeni ce-şi caută cu jalba-n băţ dreptatea pentru care îşi mănâncă nervii (acesta, stres!) sau toacă sume agonisite într-o viaţă, să şantajeze Guvernul. Mare vorbă a spus la vremea sa Jonathan Swift, autorul fantasticelor călătorii ale lui Gulliver: „Ignoranţa, trândăvia şi viciul pot alcătui, uneori, singurele însuşiri care îl califică pe un legiuitor”.

Cristian Lodroman

 Publicat în "Aşii Români" pe 23 Iulie 2009