Conspiraţie antinaţională (1)

   Deşi simt că mă lasă nervii urmărind ştirile zilnice, un soi de masochism mă teleghidează spre micul ecran, în faţa căruia mă proţăpesc cu noi promisiuni şi deşarte autosugestii de a fi mai calm, mai detaşat. Nu pot! Culmea este că cel mai tare mă enervez când timpul şi faptele îmi dau dreptate, adică atunci când propriile-mi anticipaţii se adeveresc sau când văd cât de uşor sunt de manevrat compatrioţii mei, care încă n-au înţeles că nasul din dotare le foloseşte la miros şi suflat mucii, dar în nici un caz pentru a fi duşi de belciug precum vitele la abator.
   Evenimentele şi informaţiile ultimelor zile ar trebui să ridice ceaţa de pe ochii românilor, ce mai dau crezare basmelor cu pitici şi cai înaripaţi în loc să revină cu picioarele pe solul patriei mume, care, în scurt timp, nu va intra pe ultima sută a alegerilor, ci pe cea a catastrofei, o catastrofă ce-şi are obârşia într-o conspiraţie antinaţională colosală. Nu este nimic exagerat în afirmaţia anterioară, iar dovezile irefutabile divulgate de acea parte a presei, încă fidelă profesionalismului şi independenţei, certifică în mod categoric alianţele malefice şi manevrele abominabile ale acestora. Refacerea tandemului politic PSD – PNL este doar vârful aisbergului. De fapt, nici măcar o secundă n-a încetat să funcţioneze, doar că PSD-ul a fost, timp de nouă luni (ce ironie!), calul troian alături de PD-L la guvernare şi în Parlament, răstimp în care a făcut permanent joc dublu: dimineaţa parteneri în Guvern, seara în opoziţie. Nu mai miră pe nimeni de ce pe parcursul acestor luni reformele au bătut pasul pe loc, măsurile anti-criză au fost neconvingătoare, iar în templul democraţiei, Parlamentul, au fost adoptate cel mult trei legi, în ciuda unei majorităţi „confortabile”, de circa 70 la sută. Anunţaţi pentru cursa spre Cotroceni, încă din primăvară, Mircea Geoană, preşedintele PSD, şi Crin Antonescu, omologul său de la PNL, nu aveau nici un interes ca executivul condus de Emil Boc, discipolul lui Băsescu, să funcţioneze şi să redreseze, cât de cât, economia ţării. Să-l lase pe Traian, duşmanul de moarte, să câştige capital electoral? Nici în ruptul capului!
   Strategia de demolare a actualului şef de stat a fost gândită şi pusă în aplicare cu multe luni în urmă, chiar anterior alegerilor de anul trecut, iar lupta împotriva lui Băsescu a fost demarată pe mai multe fronturi, însă fără o armă cu impact devastator, şansa la victorie ar fi fost minimă: mass-media. Ca partener politic cu PSD, Dan Voiculescu şi-a pus Antenele la dispoziţie instantaneu. Insuficiente însă. A fost cooptat şi trustul de presă patronat de Sorin Ovidiu Vântu, în special postul Realitatea TV. Spuneam, cândva, că pe Vântu nu-l interesează politica, fiind diferit ca viziune şi mentalitate faţă de Voiculescu, dar nici nu puteam crede că a semnat tratatul anti-Băsescu doar aşa, de amorul artei! Enigma îşi ridică voalul de mister. Alianţa PSD – PNL a reuşit să-l promoveze pe liberalul Bogdan Olteanu, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, în funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale, manevră ce a trimis în disperare tot sistemul bancar românesc. Este unanim recunoscut faptul că Bogdan Olteanu n-are nici credibilitatea şi nici cea mai firavă calificare pentru această funcţie, vitală pentru BNR şi, implicit, pentru ţară, numai că va fi omul care va plăti toate poliţele către baronii locali şi către toţi cei ce vor sponsoriza din greu campaniile electorale Geoană – Antonescu. Poliţa cea mare şi grasă va reveni lui Sorin Ovidiu Vântu, fără îndoială, cunoscute fiind antecedentele sale epocale în lumea finanţe-bănci. Îi vor fi suficiente (oare?) câteva „mici” informaţii şoptite la ureche, referitoare la, de exemplu, fluctuaţiile de curs valutar sau prognozele de investiţii.
   Conspiraţia antinaţională PSD – PNL şi-a mai dezvăluit însă un secret, dar care, din fericire, a fost blocat printr-un aviz de respingere, semnat de premierul Emil Boc. Nume marcante ale celor două partide (dintre cele ce-i doresc capul lui Băsescu pe buturugă) au semnat în două rânduri petiţia de retrocedare necondiţionată a patrimoniului sindicatelor, pe motiv că ar fi fost confiscat abuziv. Solicitarea venea din partea celor mai proeminenţi lideri de sindicat, care, dincolo de faptul că sunt implicaţi de multă vreme politic, unii dintre ei au contacte directe cu firmele lui Sorin Ovidiu Vântu. Uluitor, dar nu-i tot! Respectivele două solicitări erau contrasemnate de preşedintele PSD şi al Senatului României, în speţă Mircea Geoană, care încă nu dăduse comanda retragerii de la guvernare. Refuzul lui Boc de a împroprietării sindicatele cu un patrimoniu evaluat, atenţie!, la două miliarde de euro a fost principalul motiv pentru care „prostănacul” şi-a luat jucăriile din Guvern, aruncând totodată ţara în criză politică, căci povestea cu Dan Nica - fostul ministru al internelor, remaniat de Boc - a fost doar praf în ochi. Iată cum se explică ofensiva sindicală din zilele trecute, când acei lideri au scos în stradă circa 10.000 de grevişti, sub sloganul: „Noi vrem respect!” Vă este cunoscut? Sigur că da! Explicaţia este extrem de simplă, din moment ce cei mai importanţi rechini sindicali din România: Marius Petcu, Iacob Baciu, Ion Popescu şi Dumitru Costin fac parte din Consiliul de Administraţie al televiziunii Realitatea, cea care promovează acest pseudo-concept. Clar, nu? PSD – PNL, sindicate, patrimoniu, Sorin Ovidiu Vântu!
   Deja am depăşit cu mult spaţiul obişnuit pentru un editorial, dar îmi asum riscul publicării în două părţi, fiind incapabil să acopăr în totalitate şirul evenimentelor de ultimă oră.

- va urma -

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români" pe  2 octombrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.