Vă pricepeţi la pescuit? Eu, recunosc, nu am fost atins de microbul acesta, iar noţiunile mele sunt reduse doar la cele de bază: apă, undiţă, peşte. Am mai auzit de unele unelte, folosite pentru capturi piscicole mai bogate: setca şi năvodul. Din câte am înţeles, acestea sunt nişte plase, cu ochiuri dimensionate astfel încât să reţină peştii maturi, iar puietul să aibă şansa eliberării din nadă. Pare logic! Ce-i mare rămâne captiv, iar fâţele scapă de borş şi saramură.
„Plasă” este termenul regăsit şi în limbajul poliţienesc, al pândarilor. Argoul are exact aceeaşi conotaţie, de capcană, fiind strategia favorită în tehnica filajului şi a arestărilor. Chiar dacă metaforicul face prima diferenţiere netă între plasa vardiştilor şi cea folosită de pescari, mai trebuie luat în calcul şi elementul eficienţă. În primul caz, trierea „recoltei” este condiţionată prin mărimea pătrăţelelor de ţesătură, dar în cel de-al doilea fenomenul are abateri frapante de la logica de care vorbeam, iar poliţia română este un exemplu tipic.
Nu este niciun secret că România are probleme grave în ceea ce priveşte infracţionalitatea. De la micii găinari şi şuţii din genţi ori buzunare, până la traficanţii de carne vie şi de stupefiante, proxeneţi, şantajişti etc, practic, tot ce intră în componenta interlopă. Eforturile pentru a combate lumea tenebroasă a delincvenţilor nu numai că sunt rare, dar parcă nu au nici un spor!
În acest context, vă rog să mă credeţi că sunt neputincios în a înţelege cum reuşesc să scape peştii mari din plasa cu ochiuri mici, iar plevuşca să rămână agăţată în haşurile mult prea mari pentru ea? Nu pricep! Ne sunt prezentate tot felul de descinderi ale mascaţilor, ale jandarmeriei ori ale poliţiei, ziua în amiaza mare sau în puterea nopţii, razii peste razii ce se lasă cu zeci de arestări, numai că, în final, din recolta bogată cu infractori rămân după zăbrele doar cei mici, pionii de sacrificiu, în timp ce barosanii sunt făcuţi scăpaţi, din lipsă de probe, erori de procedură şi alte tertipuri avocăţeşti. Din moment ce n-am auzit de nici un rechin al mafiei priponit după gratii, nici nu mă mai surprinde „abilitatea” orcilor şi a caşaloţilor de a se strecura printre ochiuleţele plasei. Oo, da! Veţi spune că acestea se vânează cu harponul. Aveţi dreptate!, iar în acest caz rateurile sunt scuzabile. Este imposibil să iei în colimator o pradă atât de mare când ai orbul găinilor sau când, din start, îţi lipseşte din dotare tocmai arma.
Se vede de la o poştă că aşa-zisa luptă cu caracatiţa mafiotă şi cu exponenţii săi este o butaforie, o joacă de-a hoţii şi vardiştii pentru camerele TV. Rarele condamnări au şi acestea diverse „rezolvări” ulterioare. Un glaucom, un testicul ce se atrofiază pe motiv de detenţie, alergia la zeghe, o clismă sau o bătătură de la şlapi sunt considerate motive ce ţin de viaţă şi de moarte şi care impun tratamente în afara penitenciarului, lărgindu-se astfel, din nou, obsedantele ochiuri ale năvodului către libertate. Libertatea lor, dar condamnarea noastră la frică şi nesiguranţă!
În concluzie, plasa nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte, ceea ce mă face să cred că cei ce iau „plasă” suntem noi, naivii şi credulii!
Cristian Lodroman
Publicat pe "Aşii români" şi pe AQVILA: 12 februarie 2009
rechinii se apara intre ei!
RăspundețiȘtergere