Deşteaptă-te, române, şi culcă-te la loc!

   Imnul de Stat al României a fost înlocuit, motivat sau nu, odată cu Revoluţia (?) din ’89, ca prim pas către schimbările fundamentale ce aveau să vină. Vechiul „Tricolor” nu putea fi disociat de seceră şi ciocan, dar nici de holdele mănoase şi alte măreţe realizări ale regimului totalitar, simbolizate în stemă. Ehe!, acum nu mai avem nici secera, nici ciocanul, nici holdele şi nici „Tricolorul” lui Ciprian Porumbescu. De aproape 20 de ani trăim cu invitaţia unui Imn ce aduce mai degrabă cu un marş funebru: „Deşteaptă-te, române!”

   De deşteptat, parcă am mai ridicat pleoapa de pe ochi, nimic de zis, dar nu prea mult, se pare, din moment ce acelaşi ordin de a coborî din pat avea să fie reiterat câţiva ani mai târziu de trupa „Moromeţii”, nişte băieţi de băieţi, care, prin dansul crăcănat şi deştele băgate în ochi, ne strică somnul de dimineaţă poruncindu-ne fără loc de întors: „România, trezeşte-te!”

   Din capul locului vreau să lămuresc un lucru! Sub nici o formă nu voi întina prin băşcălie Imnul Naţional! Sunt român şi-mi iubesc ţara, cu bunele şi cu relele sale! Am însă dreptul la opinie personală în ceea ce priveşte acest „Deşteaptă-te!”, pentru care s-a optat fără referendum, fără un sondaj public, ci doar aşa, după cherem sau după inspiraţia rezultată din sinergia faptelor.

   Sunt din ce în ce mai dese opiniile cum că actualul Imn este…hmm!…să spunem nefericit, ori neinspirat ales! Părerile contra ţin, în primul rând, de ritm. Nu-l are pe acel „cu stângu’-n tobă”, specific marşului militar. Normal că nu! Deşi muzica i-a fost atribuită lui Anton Pann, s-a dovedit că melodia este de sorginte bisericească, fiind aceeaşi pe care se cânta un text religios: „Din sânul Maicii mele”. A doua obiecţie a specialiştilor reclamă lungimea textului (11 strofe), ceea ce-l face de două ori mai mare decât, spre exemplu, Marseilleza francezilor. Chiar dacă pe versurile lui Andrei Mureşanu (autorul de drept) s-a intervenit cu unele modificări, la ocaziile festive sunt interpretate strofele 1, 2, 4 şi 11, reducere prin care s-a dorit ca „Deşteaptă-te, române!” să nu se extindă până la…”Şi culcă-te la loc!”

   Totuşi, mai lipseşte ceva, dar îmi este greu să descriu în cuvinte o stare sufletească. Parcă nu are zvâc! Nu are strălucirea gloriei, oglindirea istoriei este translucidă şi de-a valma, iar mesajul arhaic este greu de înţeles şi de memorat. Trimiterea către Traian şi romanitate ţine mai degrabă de genetică, din moment ce absenţa lui Decebal nu ne defineşte complet, iar barbaria tiranilor nu este susţinută prin evocarea eroismului şi a sacrificiului neamului românesc. Un Imn Naţional trebuie să transmită vibraţie! La intonarea sa să simţi cum te înalţi trup şi suflet, să ţi se facă pielea de găină, să lăcrimezi cu faţa senină şi să ţii mâna la piept pentru ca inima să nu-ţi iasă afară!

   Nu am priceperea şi cu atât mai puţin veleităţi de muzicolog, dar nu-mi pot scoate din minte şi simţiri asocierea dintre „Rapsodia Română” a lui George Enescu şi versurile din „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” ale lui Mihai Eminescu. Mai simboluri decât cei doi „escu” pentru naţia noastră nu cred să existe!

   Şi morţii din mauzolee s-ar trezi în poziţie de drepţi la un asemenea Imn Naţional!

Cristian Lodroman

Publicat pe AQVILA: 5 februarie 2009