În numele Legii, Dreptatea-i o curvă!

   Cine îşi închipuie că veriga slabă a societăţii româneşti este justiţia se înşeală amarnic! Nu este echitabilă, dar este puternică şi parşivă! Balanţa dreptăţii nu are punctul zero, de echilibru, ci oscilează când pe un tas, când pe celălalt. Unitatea etalon este interesul. Dreptatea personificată nu este nici surdă şi nici nu are ochii acoperiţi. Ba, dimpotrivă! Aude până şi cea mai mută şoaptă, iar văzul îi este mai pătrunzător decât al unui aparat Roentgen. În schimb, este răbdătoare! Nu timpul este problema sa. Are suficient, fără limite. Amânarea este definitorie, dar instabilă. Oricând un interes mic poate fi înlocuit cu un altul mai mare şi mai profitabil.

   Dreptatea nu are prejudecăţi. Este o curvă de consum! Eşti potent, influent şi bogat? Poţi dispune de Ea la modul cel mai ordinar. Dacă este satisfăcută, capeţi tot ce pofteşti, plus discounturi. Nu te grăbi însă! Nu este pentru o noapte, două, ci pentru 1001. Ce-ţi oferă acum îţi va fi de folos mai târziu, după ce se spală şi se primeneşte pentru a nu fi bănuită că s-a tăvălit cu tine sub cearşaful de satin.

   Dreptatea este o nimfomană. Nu contează că eşti bărbat sau femeie, după cum lipsit de importanţă este şi numărul pretendenţilor ce se gudură pentru un simultan. Nimeni nu va rămâne pe afară odată incitat punctul de interes. Pentru cine este dotat, uşile vor fi larg deschise, cât mai încăpătoare şi cât mai avide de conturi lungi în cifre şi groase în teancuri. Precum un şahist de talie, are mutarea perfectă în dosarul oricui. O lege, un paragraf sau un alineat cu virgula pusă acolo unde numai ea ştie poate face mat orice contestaţie ulterioară.

   Dreptatea este impertinentă. Fiind puternică, nu se sfieşte să-şi etaleze nurii ziua, în amiaza mare. Nu este cocota drumului de seară. Ce rost ar avea să se ascundă? Hăţişurile pot fi camuflate la fel de bine, dacă nu chiar mai abitir!, şi când raza soarelui pretinde că luminează fiece ungher. Nu este proastă! Ştie că dacă vrei să ascunzi ceva cât mai bine, pune-l la vedere! Adevărul, fratele vitreg al Dreptăţii, va fi căutat întotdeauna în planul doi, printre rânduri ori pe coclauri.

   Dreptatea poate fi reală sau nălucă, perceptibilă sau utopică. Depinde de toane! Nu de suflet, că n-are! Pragmatismul este o virtute. Plebea, omul de rând, poate avea şansa unei firimituri, însă doar dintre cele căzute la vârful botinei. Niciodată nu va primi ceva din mâna-i cu degetele lungi şi ghearele lăcuite. Nevoiaşul nu intră în calcule, el fiind doar un apendic, o anexă la actul de justiţie. Problemele de viaţă şi de moarte nu o impresionează. Acel frate vitreg, Adevărul, oricând poate fi redefinit pe scara de alb şi negru.

   Dreptatea are o meteahnă. Nu suportă să fie contrazisă. Decizia sa trebuie să rămână irevocabilă, incontestabilă şi irefutabilă. Poate accepta compromisul frugal, atât timp cât nu este ameninţat fondul în cauză. Nuanţele sunt tolerate, cu predilecţie cele din sfera griului. A face afirmaţia cum că Dreptatea nu are dreptate este sinucidere curată! V-am spus că are la dispoziţie tot timpul din lume, iar rejudecarea judecării te poate duce în mormânt. Nu trageţi nădejdea că veţi muri cu Dreptatea-n braţe! Va fi doar năluca ei!

Cristian Lodroman

Publicat pe "Aşii români" şi pe AQVILA: 28 februarie 2009