Învăţaţi să vă descurcaţi!

   Reforma învăţământului românesc îşi continuă suita experimentelor. S-a schimbat schimbarea schimbării, schimbând ce s-a schimbat pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale, care, vorba lui Caragiale, lipsesc cu desăvârşire. După ani de zile consumaţi pe încercări zadarnice, se anunţă o nouă modificare a sistemului. Practic, pe fond, se va reveni la punctul zero! Tot ce a fost încropit până acum n-a avut rezultatul scontat, ci doar a produs haos printre dascăli şi, mai ales!, printre elevi. Nici nu cred că modificările cu care s-a intervenit în sistemul de învăţământ au avut un scop anume, deşi toţi miniştrii de resort au trâmbiţat sus şi tare că vom avea programe revoluţionare, moderne şi aliniate standardelor europene. Din gură şi pe hârtie totul poate fi posibil, numai că produsul finit riscă să fie un rebut chiar din start, după cum este şi vorba: „Teoria, ca teoria, dar practica ne omoară!” 

   Era şi normal ca toate acestea să fie sortite eşecului, din moment ce din ecuaţia Reformei elevul a rămas o permanentă necunoscută! Greutatea ghiozdanului îl încovoaie încă din prima clasă (poate că nu degeaba învaţă liniuţe şi bastonaşe!), numărul mare de ore petrecute la şcoală, plus temele pentru acasă fac din bietul copil un salahor, iar materiile predate sunt atât de dificile, încât nici părintele nu-l mai poate ajuta fără ca, în prealabil, să dea o fugă pe la facultate. Volumul mare de informaţie pe care elevul ar trebui să o inmagazineze îi transformă creierul acestuia într-un recipient, ce, odată umplut, începe să refuleze direct proporţional cu cantitatea ce se doreşte a fi adăugată. Dacă este să luăm de bună estimarea specialiştilor cum că un individ obişnuit foloseşte în medie 6-7 procente din capacitatea creierului, iar geniile au un ascendent maxim de circa 10-12%, ce om normal poate gândi că un copil poate asimila o bibliotecă întreagă fără ca mintea lui să ajungă la saturaţie? Mai devreme sau mai târziu se va produce un scurt-circuit, iar neuronii o vor lua razna, generând deviaţii incomensurabile şi iremediabile. 

   Programele şcolare actuale nu sunt armonizate şi, în consecinţă, produc dezechilibre majore. Dictonul latin „Mens sana in corpore sano” a fost abandonat de mult. Nu mai putem vorbi de o minte sănătoasă într-un corp sănătos, din moment ce orele de Educaţie Fizică fie lipsesc cu desăvârşire, fie au fost reduse atât de drastic, încât aduc mai mult cu o recreaţie ceva mai mare de cinci minute. Dacă priveşti mersul unui elev ai senzaţia că vezi o legumă cu picioare: ardei graşi, vinete încovoiate, praz vernil la faţă sau o roşie scofâlcită. Nu mai au vlagă în ei! Dar nici chef de ceva! Orele petrecute în bancă nu mai sunt o plăcere, ci un chin. Apoi, acasă, urmează temele sau (şi) meditaţiile. Migrenele, durerile de cap, epuizarea, apatia şi alte multe simptome fac ravagii în rândul tinerei generaţii. 

   Cu chiu, cu vai, ajung în pragul primelor examene majore, iar Liceul, de departe, este prioritar. Puţine la număr, cele vocaţionale au un statut aparte. Pentru celelalte, Reformele ultimilor ani au transformat admiterea într-o loterie. Nu de oricare, ci una computerizată. Munca şi aspiraţiile elevului nu mai sunt relevante spre un liceu anume, ci va fi repartizat după cheremul unui algoritm. S-a ajuns în situaţia ca drumul de acasă şi până la şcoală, tur-retur, să fie calculat în ore, ore pierdute din timpul său liber, de odihnă sau de pregătire. În plus, nici materiile predate nu sunt cele ce l-ar interesa în perspectiva profesiei dorite. A vrut o carieră în construcţii, electronică sau medicină? OK!, numai că la „tombolă” i-au ieşit silvicultură, alimentaţie publică sau industria textilă! 

   Şi pentru ca toată această aventură pe ogorul pedagogiei să aibă şi o finalitate, Reformele de care vorbeam ar trebui să culmineze cu învăţământul superior, dar şi la acest capitol s-a înregistrat un chix total. Facultăţile de Stat…sunt chiar de stat! Mai precis, de pierdut timpul. Multe dintre catedrele ce odinioară pregăteau studenţii pentru profesii căutate pe piaţa muncii, actualmente funcţionează din inerţie. Anii de studii sunt răsplătiţi cu diplome inutile! Prea mulţi licenţiaţi pentru domenii supraaglomerate, dar şi prea puţine pentru cele în continuă expansiune sau care duc lipsă acută de cadre, medicina fiind cel mai elocvent exemplu. 

   Pusă una peste alta, nici măcar o Reformă nu s-a dovedit performantă. Aşa cum spuneam, se anunţă o alta la orizont, care, zice-se!, va fi schimbată fundamental. Personal, am mari îndoieli! Cu titlu de certitudine va rămâne viabilă povaţa mumificatului Lenin: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”, după care fiecare, după puteri şi pricepere, să se descurce cum poate din încrengătura încurcăturii încurcate!

Cristian Lodroman

 

Publicat pe "Aşii români" şi  pe AQVILA:  4 martie  2009