AS la Externe

   Avem, în sfârşit!, ministru de externe, în persoana lui Cristian Diaconescu.
    Întotdeauna mi-a plăcut acest individ şi am considerat oarecum nedreaptă cariera sa politică, dată fiind apartenenţa Domniei sale la Partidul Social Democrat. Un om moderat, cu tact, mai degrabă pacifist decât beligerant în declaraţii contrapuse altor idei şi doctrine adverse, un tip care preferă tăcerea în locul promisiunilor deşănţate şi fără acoperire. N-am idee cât de „pătat” este, dar nu-l văd mai dalmaţian decât pe un altul din clica politică autohtonă. Ba, îndrăznesc să afirm, la nivel de percepţie personală, desigur, că îmi inspiră infinit mai multă încredere decât oricare altul şi, tot ca impresie personală, cred mai degrabă că acest Cristian Diaconescu a cam picat ca musca în laptele eşichierului de stânga, recte în ograda care, dacă mai ţineţi minte, şi-a cam bătut joc de el umilindu-l prin abandonarea sa în campania pentru Primăria Capitalei.    

   Cum, necum, în configuraţia actualului Guvern, cam ciudat prin prisma alianţei, tabăra descendentă din sinergia faptelor iliesciene l-a desemnat pe Diaconescu şef al externelor româneşti. Nici acum nu sunt convins că s-a dorit cu adevărat numirea sa în această funcţie, dar, probabil, neavând o altă variantă, PSD s-a îndurat să-l promoveze. La prima ocazie pe care a avut-o să iasă în prim-planul intereselor ţării, Cristian Diaconescu s-a dovedit a fi un „AS”, o învestire inspirată şi de toată lauda, în ciuda misiunii dificile şi ingrate pe care a avut-o în Italia, pe fondul situaţiei inflamate referitoare la românii din Peninsulă. Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a dat, realmente, clasă omologului său, Franco Frattini, şi presei italiene. 

   Am acordat maximă atenţie declaraţiilor de la conferinţa de presă de după întrevederea celor doi miniştri. După cum îşi începuse Frattini alocuţiunea, am crezut, încă o dată, că România şi cetăţenii săi vor fi puşi la colţ, pe coji de nuci şi cu poponeţul altoit de niscaiva nuieluşe. Cu o poziţie dominatoare, proptit infatuat cu mâinile în pupitru, ministrul italian a ţinut morţiş să ne reamintească faptul că el a fost avocatul nostru pentru adererarea la UE şi că lui îi datorăm stelele de pe cer. A fost un bla, bla ce m-a făcut să cred că Franco Frattini bate câmpii şi că negocierile din spatele uşilor închise n-au avut rezultatul scontat. Intuiţia nu m-a înşelat! Ministrul nostru de Externe n-a pozat, ci a punctat! Ferm şi fără inhibiţii, Cristian Diaconescu a spus lucrurilor pe nume: „Cetăţeanul român are drepturi europene, iar infracţionalitatea nu are naţionalitate!”. Prin urmare, nu va fi acceptată nicio atitudine represivă împotriva liberei circulaţii sau care să pună în postură de inferioritate România în raport cu celelalte ţări. 

   Păi, de la sluşul şi bâlbele diplomatice ale predecesorului PNL-ist, Adrian Cioroianu, până la verticalitatea actualului lider al Externelor este o diferenţă ca de la cer la pământ. Aş putea spune că întrevederea din Italia a avut un semn de egalitate între oficialii în cauză, dar nu a fost aşa. Cristian Diaconescu şi-a depăşit partenerul de negocieri, făcând astfel dovada că „are sânge în el„ (fie-mi iertată expresia neacademică!), reiterând numitorul comun sub drapelul democraţiei europene. Punct! 

   Pe de altă parte, trebuie să recunosc fair-play-ul jurnaliştilor italieni prezenţi în studioul improvizat ad-hoc de către Mihai Tatulici, chiar la Roma. Ca moderator, Tatulici nu s-a dezminţit, fiind acelaşi pupcurist lamentabil, un ratat cu pretenţii gazetăreşti. În schimb, ceilalţi participanţi au avut o prestaţie onestă faţă de adevăr şi foarte atenţi la detaliile ce au generat starea conflictuală dintre români şi italieni, cu predilecţie la Roma. De departe, prima cauză o constituie legislaţia şi neputinţa autorităţilor italiene de a gestiona eficient infracţionalitatea, nu numai a ţiganilor de obârşie dunăreană, dar nici pe a lor, proprie şi personală, veche de când se mai vorbea latina prin Colosseum. Nici nu se pot obţine rezultate din moment ce arestatul de azi va fi liber peste scurt timp, situaţie ce convine de minune delincvenţilor. 

   Pusă una peste alta, s-a ajuns la concluzia că nu-i românul atât de negru în cerul gurii pe cât vor să-l facă unii, dar nici italienii nu sunt îngeraşii Capelei Sixtine. Depinde însă de comunitatea celor peste un milion de români prezenţi în Peninsulă dacă precedentul de demnitate naţională va fi desăvârşit sau nu!

Cristian Lodroman

 

Publicat pe "Aşii români" şi pe AQVILA: 24 februarie 2009