Ba, pe-a mă-ti!

   Când îţi scapă pe guriţă o prostie, ai şansa de a fi iertat printr-o replică de genul: „Deh, a vorbit gura fără tine!” Când o comiţi a doua oară însă, puţin probabil să te mai bucuri de aceeaşi clemenţă, deşi este posibil să fie şi de această dată trecută cu vederea. A treia oară este deja prea mult! Suportabilul clachează, iar nervii sunt întinşi atât de mult, încât o înjurătură sau o palmă peste ochi devine o reacţie vecină cu firescul dinspre partea călcată pe bombeu.

   Prologul de mai sus este cât se poate de concret! În carne şi oase, are şi un nume: Ludovic Orban, lătrătorul de avangardă al Partidului Naţional Liberal. Este un personaj politic ce forţează icterul celor ce au ghinionul de a-i sta în faţă, dar care, dintr-o infinită iubire de sine, are impresia bolnavă că este buricul pământului pe scena politică românească. Nu are nici o performanţă. Nici în cadrul partidului din care face parte, nici în perioada cât a fost consilier pe la două primării de sector din Capitală şi cu atât mai puţin în timpul exercitării funcţiei de ministru al transporturilor în cabinetul condus de Călin Popescu Tăriceanu, mandat pe care l-a „onorat” cu zero kilometri de autostradă.

   Narcisist şi misogin, cel căruia demnitara blondă a turismului - pe care o visa la nudul gol prin revistele pentru adulţi - recte Elena Udrea, i-a pus patalamaua de Ludovic Organ, a performat, în schimb, cu câteva mitocănii monumentale. După episodul în care, excitat de microfoanele din dreptul gurii, a afirmat că femeile din viaţa politică autohtonă nu pot accede la funcţii importante decât după ce ies de sub cearşaful vreunui mahăr de partid, Bubonic Orban a dat-o rău de tot cu oiştea-n gard zilele trecute, când, din prepuţul gândirii sale imbecile, a tranşat fără echivoc electoratul românesc, mai precis acea parte de vreo 32 %, care ar urma să-şi exprime opţiunea de vot în favoarea actualului preşedinte: „Pe Băsescu îl votează alcoolicii, prostituatele şi ţiganii!” I-a omis pe drogaţi, dar, până una alta, oi fi tu organul-organelor, însă io ţi-o zic p-aia dreaptă Orbanule: „Ba, pe-a mă-ti!”

   Cu titlu de amănunt, trebuie reamintit şi sloganul sub auspiciile căruia şeful său de partid, Crin Antonescu, îşi desfăşoară campania prezidenţială: „România bunului simţ!” Pardon!? Staţi puţin, că-mi scapă ceva! De unde şi până unde terfelirea, înjosirea, xenofobia, discriminarea ori marginalizarea, fie ea şi a unui minimal procent din populaţia ţării, pot fi asociate cu definiţia bunului simţ? Păi, domnule Antonescu! Ca pretendent la funcţia supremă în Stat şi ca prezidenţiabil ce te-ai bătut cu cărămida în pieptu’ de oţel cum că abia matale vei fi cel ce va traduce-n fapte ceea ce va să însemne preşedintele tuturor românilor, va trebui mai întâi de toate să faci dovada moralităţii şi a mult aclamatului bun-simţ, arătându-i uşa partidului ce-l cârmuieşti, înspre afară, acestui odios, îngâmfat, vitriolat, nesimţit, plus altă sumă de epitete, reunite sub un singur nume: Ludovic Orban.

   Asta, dacă doreşti să eviţi creşterea accelerată a numărului de alcoolici, prostituate, ţigani şi, îl completez eu, drogaţi din România!

Cristian Lodroman

 Publicat în "Aşii Români"  pe  12 Noiembrie 2009