Despre tragedia uciderii handbalistului român Marian Cozma s-a scris şi s-a comentat enorm. Pe alocuri, în goană după rating, relatările au frizat ridicolul, transformând groaznicul eveniment într-un show mediatic revoltător. Nu voi marşa pe această temă şi am să mă rezum la creştinescul „Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în lumea celor drepţi!”
Absolut uluitoare mi-a părut atitudinea oamenilor! În acele clipe, Marian Cozma n-a mai fost doar cetăţean român, ci unul internaţional. Lacrimile şi suferinţa au fost fără culoare etnică şi fără apartenenţă geo-politică. Moartea unui om a deschis toate frontierele! N-au fost unguri, n-au fost români, ci doar europeni! Din înaltul Cerului, viaţa stinsă a unui sportiv a adunat în jurul unei singure lumânări mii de suflete, într-o singură rugăciune, într-un singur bocet. Un sportiv!

În cazul nostru, al românilor, ce exemple mai clare de ambasadori pot fi enumerate decât o Nadia Comăneci, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi din sfera sportului, sau Liviu Ciulei, Gheorghe Zamfir ori Mariana Nicolescu din universul culturii? Numai că, toţi aceştia şi mulţi alţii de soiul lor sunt abandonaţi în voia sorţii în loc ca imaginea şi renumele să le fie valorificate, iar după ce pun punct carierei, orgoliile politicianiste le lasă pradă uitării iminente. Oricare dintre cei ce au ridicat Tricolorul pe catargele marilor competiţii sau care au smuls ropote de aplauze pe scenele de prim rang ale lumii putea fi cooptat în vreun guvern post-decembrist. Spre exemplificare, Nadia Comăneci, în ciuda celor şase note de 10 (caz unic!) obţinute la Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal, n-a primit niciodată notă de admitere la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar soprana Mariana Nicolescu (Nicolesco) nu a atins până acum „octava” portofoliului de la Ministerul Culturii, după cum nici la Sănătate ori Ştiinţă n-au fost creditate personalităţi marcante din domeniile resprective.
Nici nu este de mirare că eforturile de a construi un brand de ţară sunt sortite eşecului, din moment ce mediocritatea şi anonimatul politic autohton nu pot contracara faptele reprobabile ale compatrioţilor noştri peste hotare. Un viol, o tâlhărie sau, mai grav!, o crimă vor fi permanent atributele generice acordate ţării, drept consecinţă că România nu are un port-drapel reprezentativ, un nume celebru, o performanţă de prim loc. Avem, Doamne!, nenumărate exemple cu care să ne mândrim în lumea asta mare, dar…nu avem!
Cristian Lodroman
Publicat AQVILA: 18.02.2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.