Dracula, brand de ţară?

   Invadaţi de denumirile englezite ale unor servicii, activităţi ori funcţii, a devenit imposibil să mai înţelegi ce se întâmplă în jurul tău, la tine acasă, dacă nu stai cu un dicţionar în mână. Nu pot uita câtă apă în piuă a bătut regretatul George Pruteanu pentru eliminarea din uzul curent a termenilor fandosiţi, dar care aveau corespondenţă clară şi în limba română. Avansase chiar şi o lege, dar care, până la votarea ei în Parlament şi pe unde a mai trebuit, a fost modificată, ciuntită şi răstălmăcită până când vajnicul apărător al graiului naţional a închis ochii fără satisfacţia victoriei.

   Acum, altă dandana! Cică ar urma ca România să-şi aleagă brandul de ţară. De fapt, nu România, aşa, in corpore, ci o mână de specialişti în management, marketing şi piar (adică PR), ce vor pregăti, se pare!, până la începutul toamnei o seamă de hârtii şi hârtiuţe cu proiecte pe baza cărora va fi susţinută o licitaţie şi alte poveşti, adică o bătaie a peştelui într-o baltă de vreo 75 de milioane. De euro! Nu-mi voi chinui mintea să aflu cine anume, ce rude sau ce prieteni ai demnitarilor se calcă-n picioare în spatele paravanului acestei afaceri, fiind mai interesat să ştiu sensul real al acestui…brand, dar am certitudinea că dacă s-ar face un sondaj naţional, cei din mediul rural vor fi la fel de dumiriţi precum viţelul la poarta nouă, iar cei ce sunt paraleli cu limba engleză vor avea teama să nu fie vorba de vreo nouă taxă sau impozit.

   În linii mari, brandul s-ar traduce prin marcă, slogan, ceva reprezentativ şi definitoriu, o emblemă cu titlu de unicitate, prin care ţara ar fi cunoscută în lume, precum adidaşii ori guma de mestecat. Hmm! Nu prea înţeleg, dar, mă rog, dacă-i musai, cu plăcere! Am părerea că în condiţiile globalizării, personalitatea unui Stat a devenit atât de evazivă, încât nu mai poate fi identificată decât simbolistic. Să-mi fie iertată ignoranţa, dar, până la această oră, n-am memorat brandurile altor ţări, excepţie făcând Franţa, căreia, dacă nu mă înşel, i-a fost pus în frunte Turnul Eiffel! Chiar sunt curios dacă există documentaţie de specialitate! Nu aş vrea să fac vreo gafă cândva, crezând că Italia = macaroane sau pizza; Elveţia = ceasuri sau bricege; Olanda = lalele ori mori de vânt şi aşa mai departe.

   Pentru România, brandul de ţară gravitează în jurul a trei propuneri: Dracula, Nadia Comăneci şi, sper să nu mă înşel!, George Enescu. Criteriile ce stau la baza acestor opţiuni ne-au fost explicate de către varianta mioritică a sex-simbolului american, Marylin Monroe, recte Elena Udrea, actualul ministru al turismului. Dracula are şanse de a deveni marcă înregistrată, fiind atracţia numărul unu în lume când vine vorba de ţara noastră, iar Nadia Comăneci, graţie inegalabilei sale performanţe de la Montreal, este o ţintă de 10 puncte în colimatorul „branduitorilor”. Personal sunt nedumerit! Cum adică, la atât poate fi redusă România? La legenda denaturată a unui vampir, promovat prin producţiile horror ale cinematografiei şi la performanţa uimitoare a unei gimnaste? Cu siguranţă că nu!

   Chestia asta cu brandul de ţară este vehiculată nu de ieri sau de azi, ci au trecut ani buni de la lansarea ideii, doar că tot acest răstimp a fost lăsat…să treacă, fără nici o strategie şi total nevizionar. În loc să fie promovată imaginea ţării în lume, s-a dormit în papuci! Cine să ştie de Delta Dunării, de Vulcanii Noroioşi, de culmile Carpaţilor, de apele minerale, termale şi saline, cine să aibă habar de Sfinxul şi de Babele Bucegilor, de mănăstirile nemţene ori de ursul sau zimbrul nostru şi de alte multe repere ale identităţii naţionale din moment ce au fost ascunse de văzul lumii de parcă sunt secrete militare? Ne-a rămas Dracula! Deşi nu avem nici un merit la inventarea acestui personaj, iată-ne procopsiţi cu câţiva canini şi bale de sânge, cu care să defilăm de-a lungul şi de-a latul mapamondului. Refuz să-mi închipui că va fi posibilă o astfel de oroare!

   Încă o dată îmi pun întrebarea dacă şi cât de necesar este acest brand de ţară, cu atât mai mult cu cât ţara mea, creştină până în măduva străbunilor, riscă să fie asemuită groazei? Oricând aş purta în piept frunza de stejar (simbolul reprezentativei de rugby), o floare de colţ sau de genţiană, ba chiar şi o sarma sau un mic (fără muştar), dar – şi o spun răspicat! – n-am să-mi fac fală din chipul lui Dracula!

   Alo, doamna blondă de la turism! România este un stat european, nu un parc de distracţii!

 Cristian Lodroman 

Publicat în "Aşii Români" la 22 martie 2009