29 de zile

 Valul arestărilor ce a dat iama printre VIP-urile din România ne-ar lăsa  impresia că Legea s-ar fi trezit la viaţă, precum florile de primăvară, sau că Justiţia a revenit pe plaiurile mioritice ca şi păsările călătoare după un lung zbor peste mări şi ţări. O clipă, nu vă grăbiţi! Este doar un pahar cu apă plată ce ridică pretenţii de alcool! Una-i arestarea şi alta-i condamnarea!

   Deocamdată, asistăm la descinderi ale mascaţilor, care, cu ţidule de la Direcţia Naţională Anticorupţie, cunoscută pe scurt DNA, îngrămădesc în dube prezumtivi infractori, pe care-i ţin la răcoare câteva zile, cu titlu de reţinere preventivă. Urmează apoi acelaşi bla, bla, bla, se răsfoiesc file de dosare, se dă cu presupusul, declaraţii peste declaraţii, iar după expirarea celor 29 de zile (dacă sunt şi acelea!) toţi părăsesc colivia, pentru a fi judecaţi în libertate. Invariabil! Am depăşit de mult vârsta la care mă distram cu jocul „De-a hoţii şi vardiştii”, iar acum chiar că nu-i mai înţeleg rostul! Nici măcar replicile trase la indigo şi repetate de ani de zile nu-mi mai provoacă vreo emoţie, fiind saturat să tot aud: „Este o comandă politică” ori  „În spatele acestor acţiuni se află X sau Y”. Nu sunt atât de naiv încât să cred că Justiţia noastră chiar mai sperie printr-un simplu „Bau!” sau că vom fi martorii unor procese finalizate cu condamnări de răsunet, în numele dreptăţii.

   Totul este o abureală, o butaforie fără imaginaţie şi un paravan al celor intangibili. Schema, deşi rudimentară, este aplicată fără jenă sau remuşcări: Arestare, reţinere, anchetare, eliberare şi un proces întins pe ani de zile, până la prescriere. Cum îşi mai poate închipui cineva că într-o ţară în care corupţia s-a generalizat se va găsi vreun somnambul care să dea pe goarnă adevărul, fără ca în secunda doi să nu se trezească, la rândul său, în plină noapte cu DNA-ul pe cap? Doar să fie un tembel, căruia să i se fâlfâie de ameninţarea: ”Dacă spui, spun şi eu!” Într-o lume în care petele negre din dosare sunt atât de contagioase, de parcă se propagă printr-un banal strănut, panaceul prudenţei este tăcerea. Punct!

   Nu mai departe, să ne aplecăm puţin atenţia asupra recentei arestări a preşedintelui echipei piteştene de fotbal, Cornel Penescu. De multă vreme acesta tot mătrăşea meciuri din campionatul intern, cumpărând şi vânzând partide strategice în configuraţia clasamentului. Credeţi că el este deţinătorul licenţei de a fi inventat „blatul” sau că este singurul dedat la astfel de practici? Aiurea! El doar a fost mai prost şi a încălcat codul, atât! După ce-şi va băga minţile în cap în cele 29 de zile mai răcoroase, va părăsi spăşit arestul preventiv şi…gata!, încă o batistă va fi pusă pe ţambal! N-am să înghit niciodată găluşca unui pod fără două maluri, iar dacă Penescu acesta, sau oricare altul, a dat bani pentru un meci trântit, mă întreb, ca orice om cu logica impregnată în creieri, cine a fost celălalt, care a stat cu mâna întinsă? Ar fi caz unic în lume, în tot Universul acesta, ca o fantomă să fie mituită, mai ales cu bani, iar chestiile ce ţin de spiritism şi metempsihoză nu-mi vine a crede că au fost la îndemâna unui borfaş, fie el şi milionar!

   Dacă nu ar fi tragică, corupţia din România aduce mai degrabă a comedie. Deşi este activă la vedere, nudă de orice subtilitate, Justiţia o caută cu lupa. Nici dacă se autodenunţă nu va fi găsită vinovată! La noi, Corupţia este cărată în geamantane deschise, dar cărora nu le sunt găsite cheile. Afacerile se fac la masa unei cârciumi, în vecinătatea alteia unde traficul de influenţă abia este la aperitiv. Când baronii au bătut palma, judecătorii beau aldămaşul.

   Despre ce corupţie vorbim?

Cristian Lodroman

Publicat în "Aşii Români" la 23 aprilie 2009